Despre Mircea Eliade

Despre Mircea Eliade

Din 1995, în fiecare an, în luna martie, liceul organizează Zilele „Mircea Eliade". În acest timp, se desfăşoară conferinţe ştiinţifice, şedinţe ale cenaclului literar, întâlniri cu scriitori, oameni de ştiinţă. Se organizează comunicări la care îşi dau concursul reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova şi din România, elevi din liceul „M. Eliade", studenţi de la USM etc. Textele comunicărilor audiate în aceşti ani au fost înmănuncheate în 8 volume, editate cu sprijinul Fundaţiei liceului.

Monument de arhitectură şi istorie de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

În 1907, nobilul Mihail Vichentievici Karcevski a cumpărat de la negustorul Caprel Auşevici Davidov o casă din piatră într-un parter ridicat pe un demisol, care a servit drept sediu pentru şcoala sa, fondată în 1905, căreia i s-a conferit drepturile de şcoală reală.

În 1908, la 31 decembrie, M.V. Karcinsky a amanetat proprietatea sa imobiliară din str. Gogol, 31, pe care a vândut-o oraşului în 1913 pentru sediul Şcolii Reale. În1930, aici se afla şcoala primară nr.15. În perioada postbelică această casă a fost reconstruită pentru şcoala nr. 37 cu amplificarea spaţiului.

Clădirea şcolii, iniţial rectangulară în plan, edificată cu un etaj, a fost amplasată cu o retragere de la linia roşie a străzii. În perioada postbelică, vechea clădire a şcolii a fost înălţată cu un etaj, iar între linia roşie a străzii şi şcoală a fost construit un bloc cu trei niveluri, faţada principală a clădirii devenind aliniată la linia roşie a străzii. Compoziţia parterului repetă arhitectura Şcolii reale a lui M.V. Karcevski: o compoziţie simetrică, cu intrarea amplasată central, de o parte şi alta fiind amplasate câte cinci ferestre mari. Golurile ferestrelor sunt rectangulare, conturate cu ancadramente cu evidenţierea bolţarului central, sprijinite pe console cu panou sub plita de pervaz. Peretele parterului se termină printr-o cornişă neoclasică cu denticule, deasupra căruia se află două etaje. Aspectul părţii noi a clădirii relevă principiile arhitectonice ale anilor ’50 ai secolului al XIX-lea, aşa numitul empir sovietic sau empir stalinist, influenţat de arhitectura renaşterii italiene, cu ale cărei tendinţe umaniste erau comparate aspiraţiile epocii socialiste. Clădirea a obţinut o asemănare cu palazzo florentin, prin divizarea faţadei în trei registre, dintre care primul este parterul, pe care se sprijină pilaştrii ordinului cu capiteluri compozite, amplasat între ferestrele înalte, rectangulare la etajul 1 şi în arc în plin centru la etajul 2, toată compoziţia fiind dominată de o cornişă lată de factură clasică. Intrarea este umbrită de o cornişă rectilinie, susţinută de console în forma volutelor. În spaţiul dintre etajul I şi II, pe friza netedă de sub cornişă, au fost amplasate simboluri legate de instruire şi cunoaştere.